DINCOACE adv. (Cu sens local, în opoziție cu dincolo, indicînd poziția unui lucru sau direcția unei mișcări în raport cu vorbitorul) În partea aceasta, în partea dinspre vorbitor. Dincolo de Vid, dinspre taberele lui Osman-Pașa, se arătară fesurile turcești... Îndată sentinelele romîne, care se dosiseră bine dincoace, ieșiră la lumină. SADOVEANU, O. VI 47. Numai cînd avea oaspeți dormea dincoace. REBREANU, R. I 90. ◊ Loc. adj. De dincoace = din partea aceasta (dinspre vorbitor). ◊ Loc. prep. Dincoace de... = în partea aceasta a... Dincoace de Milcov, cum le zice [ieruncilor]? găinușe sălbatice? ODOBESCU, S. III 34. De dincoace de... = din ceastălaltă parte a... Era de felul lui de dincoace de Olt. GALACTION, O. I 156. Vorbim de acel Theodor Șerbănescu, prea adesea pus la dosarul uitării, de noi, romînii de dincoace de Milcov. MACEDONSKI, O. IV 15. ♦ (Cu sens temporal; adjectival) Mai nou, mai recent, dintr-o vreme mai apropiată. S-a sculat în vremurile mai dincoace un învățat mai iscusit decît toți. SADOVEANU, D. P. 183. Noi nu sîntem de pe cînd poveștile, ci sîntem mai dincoace cu vreo două-trei zile. CREANGĂ, O. A. 291. – Accentuat și: dincoace.