DISCURS, discursuri, s. n. Expunere în fața unei adunări a unui subiect (mai adesea de natură politică); cuvîntare. V. conferință. Un ofițer... se plimba nervos, grăind singur, pregătind un discurs. CAMILAR, N. I 372. Și, pe loc, un discurs... fu gata. M. I. CARAGIALE, C. 116. Discursuri, de-altă parte, turnatu-s-au mai multe, Și pare c-o să fie și lume să le-asculte. MACEDONSKI, O. I 42. ♦ (Franțuzism învechit) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. V. compoziție, studiu. Le citește un lung discurs istoric moral. CARAGIALE, O. III 256. A scris un discurs despre urmele «Elenismului în Romînia». ODOBESCU, S. II 412.