DISTRUGE, distrug, vb. III. Tranz. (Cu privire la obiecte concrete) A face să nu mai existe (spărgînd, ruinînd etc.); a nimici. Aceste ape violente, care rup stînci, doboară copaci, distrug drumuri și locuințe omenești... se numesc torenți. MINERALOGIA 53. [Apa] își îndreaptă torentele de înaltă tensiune asupra munților, distrugîndu-i. BOGZA, C. O. 179. ◊ Absol. Vîntul... poate și măcina și distruge. MINERALOGIA 29. ◊ Fig. I-a distrus fericirea. – Forme gramaticale: perf. s. distrusei, part. distrus.