DOGAR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.

dogar [At: (a. 1695) IORGA, S. D. V, 361 / V: (reg) dăo~ sm / Pl: ~i, sm ~e sn / E: doagă + -ar] 1 sm Meșteșugar care face doage (1) sau vase din doage Si: (reg) butnar. 2 sn Unealtă ca o seceră pentru făcut doage (1). 3 sn (Trs) Planșetă pentru frământat aluatul.

DOGAR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.

DOGAR, dogari, s. m. Meșter care face doage sau vase din doage (butoaie, putini, donițe etc.); butnar. I-am spus și eu că sînt dogar, făcător de butoaie. SAHIA, N. 80. Pe cînd însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat... le dete pe sub ascuns o copaie de mere. ISPIRESCU, L. 353.

DOGAR¹ ~e n. Unealtă pentru confecționat doage. /doagă + suf. ~ar

DOGAR² ~i m. Meșter care face vase cu doage (butoaie, putini, ciubere etc.). /doagă + suf. ~ar

dogar m. cel ce face butoaie. [Lat. DOGARIUS]. ║ n. unealta dogarului de crăpat lemnele pentru doage: fiecare meșter are trei dogare de diferite mărimi.

dogár m. (d. doagă). Sud. Butnar, fabricant de butoaĭe.

dogar¹ (instrument) s. n., pl. dogare

dogar² (persoană) s. m., pl. dogari

dogar¹ (persoană) s. m., pl. dogari

dogar² (instrument) s. n., pl. dogare

dogar (instrument) s. n., pl. dogare

dogar (persoană) s. m., pl. dogari

dogar, dogari s. m. (glum.) medic ortoped.

DOGAR s. (reg.) butar, (prin Transilv.) botar, (Mold.) butnar, (Transilv. și Ban.) pinter.

DOGAR s. (reg.) butar, (prin Transilv.) botar, (Mold.) butnar, (Transilv. și Ban.) pinter.