doilea, doua no [At: PO 100/26 / V: (îvp) doile, (înv) doua (S și: doa), doaua (S și: doao), (îvr) duoile, doualea (S și: doalea), (reg) doualea, doolea, doie / S și: (înv) doa / E: doi + -lea] 1 (Cu valoare a sau s, precedat de articolul „al”, „a”) Care se află între primul și al treilea. 2 (La feminin, urmat de „parte”) Intră în componența numeralului fracționar corespunzător, indicând jumătate dintr-un tot A doua parte din sumă. 3 (La feminin, urmat de „oară”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător A venit a doua oară. 4 (D. veri; îla) De-al doilea Care sunt copiii verilor primari. 5 (Îlav) A doua zi În ziua următoare. 6 (Îlav) A doua oară Data următoare. 7 (Îvp; îlav) De-al doilea A doua oară. 8 (Îe) A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al ~ A considera ceva ca fiind de importanță secundară. modificată