Definiția cu ID-ul 444641:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
dojeni (-nesc, -it), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește).