doscă Cuvântul apare la CADE, localizat în Oltenia și explicat prin „bucată mare de lemn uscat, de trunchi despicat”, iar în chip de etimologie ni se spune : „comp. srb. doska, bg. дъска, rus. доска etc. ,,scîndură”. Definiția pare prea încărcată de amănunte („mare”, „uscat”). Există s.-cr. doska ? Dicționarele nu dau decît dàska, așa cum e și de așteptat. Forma bulgară nu corespunde cu cea romînească din punctul de vedere al vocalismului, iar cea rusească, desigur recentă (vezi Berneker), nu se potrivește în ce privește accentul. La datele din CADE trebuie adăugate următoarele : doască „leagăn, postavă pentru legănatul copiilor” (CV, 1951, nr. 9-10, p. 45, din fostul județ Dolj), a doști „a podi, a pune scînduri” (CV, 1952, nr. 4, p. 31, din fostul județ Bihor), doscă, pl. doște „scîndură” (Teaha, p. 221). Prezența cuvîntului în nordul țării ne impune să luăm în considerație și ucraineana, unde găsim дшка „scîndură”. Aici corespunde sensul, accentul, vocalismul, dar nu mai corespunde consonantismul. Există două posibilități : sau să admitem că împrumutul s-a făcut într-o vreme mai veche, cînd ucraineana avea încă pe s, sau că forma romînească e refăcută din plural (după modelul sing. ploscă, pl. ploști).