drept, dreaptă, drepți, -te adj., s. n. 1. Adj. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere; care are o poziție verticală față de un punct de reper. ♦ Fig. Care se face, care este etc. potrivit dreptății și adevărului; just, cinstit, bun; (adv.) în conformitate cu dreptatea, just. 2. Adj. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ◊ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Corturile dreptății v. cort. ◊ Expr. (Subst.) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: drept-credincios = care face parte din Bis. creștină ortodoxă; bun creștin. 3. S. n. Totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat. ♦ Știință sau disciplină care studiază dreptul. ◊ Drept bisericesc = disciplină teologică ce studiază canoanele stabilite de sinoadele ecumenice și locale, precum și legislația bisericească actuală. – Din lat. directus.