drept n. 1. ceace-i conform cu rațiunea sau cu legea, dreptate: ai drept, cu drept, fără drept; 2. facultate, naturală sau legală, de a face sau de a nu face ceva: orice drept presupune neapărat o datorie; 3. știința legilor: a studia dreptul; 4. corp de legi: dreptul roman; dreptul ginților, totalitatea regulelor cari conduc raporturile între popoare, între guverne; drepturile omului (egalitatea cetățenilor, libertatea individuală, libertatea de conștiință, etc.), drepturi eterne și inalienabile proclamate de Adunarea națională franceză la 1789, și apoi adoptate de toate popoarele culte; drepturi civile, cele de cari se bucură cetățenii în raporturile lor reciproce, ca dreptul de proprietate, de a cumpăra, de a vinde, etc.; drepturi politice, foloase particulare cetățeanului român, ca dreptul de a fi alegător și ales (deputat, senator, membru în consiliul comunal), de a fi jurat și de a putea ocupa funcțiuni publice, civile și militare; 5. impozit, taxă: drept de vamă. [Lat. DIRECTUM (cu sensul lui JUS, în latinitatea medievală)].