DRĂGAICĂ, drăgaice, s. f. I. 1. Numele popular al sărbătorii religioase de la 24 iunie; sînziene. Mă prinde furia și-mi urlă capul ca apele la drăgaică. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 163. 2. Dans popular jucat la această sărbătoare. ◊ Expr. (Despre copii) A sări sau a juca drăgaica = a sălta, a fi neastîmpărat, a sări ca un nebun. Da ce-ați pățit de săriți drăgaica prin casă? ALECSANDRI, T. I 218. Am rămînea de capu nostru ș-am giuca drăgaica pin curte. id. ib. 336. ♦ Fiecare din cele patru fete care, îmbrăcate bărbătește, execută acest dans. 3. Tîrg sau iarmaroc care se ține la 24 iunie, p. ext. bîlci. Dacă ai tutun, îți dau eu foiță. – Doar să vînd pe taica la drăgaică. D. ZAMFIRESCU, R. 118. 4. (La pl.; în superstiții) Zîne rele care pocesc pe oameni; iele. Noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii... drăgaicele. ALECSANDRI, T. 616. II. (Munt.) Plantă erbacee cu frunze înguste, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare, care crește prin livezi (Galium verum); sînziană. Pe aceste coaste... cresc aglicele, drăgaica, romînița. GALACTION, O. I 344. Drăgaica stufoasă răspîndea... un miros ca floarea de tei. DELAVRANCEA, S. 59.