drăgáĭcă f. pl. (est) aĭce și (vest) ăĭcĭ (bg. dragaĭka). Epitetu celeĭ maĭ frumoase fete alese la o horă cîmpenească (est). Horă jucată de fete cu această ocaziune. Sînziene, numele sărbătoriĭ nașteriĭ sfîntuluĭ Ion Botezătorul (24 Iuniŭ), cînd se ține bîlcĭ, la Buzăŭ, la Mizil și aiurea și se obișnuĭește a se expune hainele de ĭarnă la aer și a se presăra în ele drăgaĭcă (plantă) ca să le ferească de moliĭ. Un fel de zînă rea (V. rusalie). O plantă rubiacee cu florĭ galbene auriĭ care se poartă la 24 Iuniŭ (galium verum). – În vest: la, în Drăgaĭcă, al Drăgăĭciĭ, în est la, în Drăgaĭcă, al Drăgăĭciĭ (pop. Dra-).