DUGHEANĂ, dugheni și dughene, s. f. (Mold., mai rar în Munt.) Prăvălie mică (uneori improvizată). Ce mărfuri ciudate zăceau pe tejghea, Și-n umbra dughenii, ce monștri. BANUȘ, B. 119. Eu, nevastă, țin dugheană, crîșmă și han la Călugăreni. SADOVEANU, B. 96. Oameni cu bărbi sure îl strigă pe moșneag, cu glas plîngător, din ușile dughenelor unde spînzură bucăți de piele cu miros acru. C. PETRESCU, S. 46.