Definiția cu ID-ul 444797:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
duh (duhuri), s. n. – 1. Respirație, suflare. – 2. Suflet, spirit. – 3. Spirit, suflet fără trup. – 4. Spirit, inteligență, agerime. – 5. Intenție. – 6. (Mold.) Reputație, faimă. – Mr. duh. Sl. duchŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 182; Cihac, II, 104), cf. bg. duh „spirit”, slov. duh „miros”. Ultimul sens este rezultatul unei confuzii cu buh. Este dublet de la duși, s. m. pl. (dispoziție). – Der. duhăi (var. duhli, duhlui, duhni), vb. (a mirosi urît, a puți), prin intermediul suf. expresive, cf. sl. dychati, duchati, dŭchnąti „a respira”, rus. tuchnutĭ „a putrezi”; duhl(u)it, adj. (Mold., puturos); duhliu, adj. (spiritual, pătrunzător); duhoare, s. f. (putoare, miros urît), der. cu suf. -oare (după Conev 98, din sl. dŭchorĭ; după Pușcariu, Dacor., VII, 469, și Candrea, rezultat din încrucișarea cu putoare; dar semantismul este normal, fără a avea în vedere această posibilitate), cf. dihor; duhorî, vb. (a puți); duhoniță, s. f. (sac pentru seu), cf. dohotniță; duhnet, s. n. (putoare); tihoare (var. tigoare), s. f. (lighioană, vietate), formație paralelă cu duhoare și dihor, ca rus. tuchnutĭ „a putrezi”, rut. tuchnuti „a mirosi urît”, față de slov. duhneti; tihoarcă (var. tohoarcă), s. f. (cojoc de piele de miel, folosit de ciobanii din Mold. și Trans.), pare cuvînt identic cu cel alterior. – Cf. dohot, duhovnic, dușcă.