DULCEAG, -Ă, dulcegi, -e, adj. 1. (Despre mîncări și băuturi) Cu gust ușor îndulcit, searbăd, fad. Vin dulceag. 25AD Rachiul are coloarea roșcată, gustul dulceag. ȘEZ. IV 183. Uite-o pară mălăiață și dulceagă, taman pe gustul crăieselor. ib. IX 121. 2. Fig. Lipsit de gust; searbăd, anost, fad, banal. Versuri dulcege. 3. Fig. Care vrea să pară blînd, prietenos; mieros. Mi-a vorbit pe un ton dulceag. ◊ (Adverbial) Jupînul... care cunoștea cît se întinde poimîinile cocoanei, zice dulceag: dar... știti că... mai este un contișor. CARAGIALE, O. I 325.