Definiția cu ID-ul 549426:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Dumnezeu s. m. 1. Numele impropriu dat ființei supreme, spirituală, personală și eternă, care are plenitudinea perfecțiunilor și nu este condiționat de nimeni și nimic din afara Lui. El este „Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”, care ființează în trei persoane (ipostase): Tatăl, Fiul și Sfântul Duh (Sfânta Treime). El nu poate fi definit și nici cunoscut în ființa și dumnezeirea Sa decât numai prin lucrările și manifestările Lui în lume (Ioan 1, 18), pe care o guvernează și îi poartă de grijă. ◊ Expr. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! A nu avea niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic. A (se) ruga (ca) de toți dumnezeii = a implora. Parcă a apucat pe Dumnezeu de (un) picior = se spune despre cineva peste care a dat un mare noroc. Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! = exclamație de spaimă, de durere, de mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! = exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! = exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (dorești etc)! 2. Divinitate, zeu. – Din lat. dom(i)ne deus.