dúpăĭ și dúpuĭ, a -í v. intr. (d. dup 3 și rudă și cu sîrb. dúpiti, nsl. dúpati, ceh. dupati, a dupui ș.a. [Bern. 1, 238]. V. dupăcesc, zdup). Fam. Calc greŭ, fac dup-dup cînd fug (cu picĭoarele goale pin casă orĭ cu ghetele pe pămînt). – Și zd-: sărĭ zdupăind (VR. 1924, 2, 188). V. duduĭ.