Definiția cu ID-ul 909107:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÎRZ, -Ă, dîrji, -ze, adj. 1. Îndrăzneț, curajos, hotărît, cutezător. Popoarele se pătrund de conștiința că pot obține victoria păcii prin luptă perseverentă și dîrză. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2756. Și sufletul meu amețit se simte Mai dîrz privind la culmea-naltă. BENIUC, V. 7. Stăteam jos pe o pelerină întinsă, cu care biruisem iarba înaltă și dîrză. IBRĂILEANU, A. 150. De astă dată nu se mai opri sfiicios pe la poartă, ci-și luă inima-n dinți și dete drept înainte, deschise ușa-n lături și se-nțepeni dîrz dinaintea bătrînei. VLAHUȚĂ, N. 130. ♦ Aprig, înverșunat. Tăun fu chemat la Sfatul Popular. Veni, dîrz, împreună cu Trandafira. CAMILAR, TEM. 265. Am făcut o sforțare dîrză să mă înfrîng. CAMIL PETRESCU, U. N. 229. Un domn senator, care se plimba de colo pînă colo, țifnind și aruncîndu-mi căutături foarte dîrze... mă interpelează foarte de sus. CARAGIALE, O. VII 296. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpățînat. Eu atîta pot să-ți spun, mamă: aține-te dîrză, aține-te pînă vin eu. CAMILAR, N. I 252. Dar sufletul tău în mine-nvăscut Tot dîrz a rămas și tot nu se-ndoaie. STANCU, C. 141. Ce-o fi avînd oare feciorul meu de s-a făcut așa de dîrz? SLAVICI, O. I 101. 3. Mîndru, semeț, țanțoș. Cu greutate mare, izbutea să se ție treaz și dîrz în șa. SADOVEANU, Z. C. 42. ◊ Fig. Păunenii se mirau mai ales de grădini: frumos rînduite... cu răsadurile vii și dîrze în cavaluri sătule de apă. SADOVEANU, P. M. 311. Pentru dînsul toate zburătoarele, mîndri păunași, sălbăticoși cocori, bufnițe cobitoare, șoimi dîrji... toate picau ca fermecate. ODOBESCU, S. III 180. ◊ (Adverbial) Dar ce-ai pățit?...Ce să pățesc, zise Ivan dîrz, ia! am căptușit niște iepuroi, și am de gînd să-i jumulesc. CREANGĂ, P. 304. – Pl. și: (m.) dîrzi (CAMILAR, N. I 245), (f.) dîrje- (M. I. CARAGIALE, C. 137). – Variantă: dîrj, -e (DELAVRANCEA, A. 100, CARAGIALE, O. I 309) adj.