Definiția cu ID-ul 895464:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂUNA, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. Orice act de indisciplină dăunează ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2883. Leul ridică gheara asupra catîrului cu blîndeță, fără să-i dăuneze și jucîndu-se numai. SADOVEANU, D. P. 21. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A vătăma. Digul era trainic: ploile din toamnă și-au trecut șuvoaiele pe de lături, fără să-l dăuneze mai mult decît s-ar fi cuvenit. GALAN, Z. R. 44. – Pronunțat: dă-u-.