Definiția cu ID-ul 896723:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELECTRIC, -Ă, electrici, -e, adj. Referitor la electricitate, care produce sau are energie legatî de prezența electricității. Motor electric. Sonerie electrică.Fixat în tavanul galeriei, se afla un bec electric. BOGZA, V. J. 27. S-a întunecat... Lămpile electrice încep a sclipi. CARAGIALE, O. II 197. ◊ (Adverbial) Batoză acționată electric.Cîmp electric = regiunea spațiului în care se exercită forțe asupra corpurilor încărcate cu electricitate; stare fizică specială care există într-o astfel de regiune; sistem fizic care se află exclusiv în această regiune. Energie electrică = energie care este proprie numai cîmpurilor electrice. Scînteie electrică = scînteie produsă prin apropierea a două corpuri încărcate cu electricitate de sens contrar. Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. NEGRUZZI, S. I 154. (Fig.) Cînd auzii glasul aramei tunătoare... Electrică schinteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită cu mînia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochii-mi străluci. ALEXANDRESCU, P. 145. Lumină electrică sau (familiar, substantivat) electrică = sistem de iluminație în care sursele de lumină sînt alimentate cu energie electrică. Se face-n Borșa dispensar, Ba și electrică se face! DEȘLIU, M. 34. Mie mi se și năzar holdele... cirezile de vite... lumina electrică. CAMILAR, TEM. 153. Conductă electrică sau fir electric = fir metalic, de obicei de cupru sau aluminiu, izolat ori nu, care servește îndeosebi la transportul și distribuția energiei electrice. Centrală electrică = sistem de instalații care servesc la producerea energiei electrice cu ajutorul unor generatoare puse în mișcare de motoare. Arc electric v. arc (5). Sarcină electrică = electricitate (1).