*electricitáte f. (d. electric. Cp. cu sonicitate). Fiz. Proprietatea pe care o aŭ toate corpurile de a atrage, în anumite împrejurărĭ, corpurile ușoare de lîngă ele, de a emite scînteĭ și de a cauza comoțiunĭ nervoase la animale. Știința acesteĭ proprietățĭ. – Acest cuvînt îșĭ are rădăcina în vgr. élektron, chihlimbar galben, fiind-că în această substanță a fost descoperită de Talete (sec. VII în ainte de Hristos) proprietatea care dă naștere fenomenelor electrice. Cînd frecăm doŭă corpurĭ, se formează doŭă felurĭ de electricitate, una numită pozitivă, și alta negativă; fie-care se manifestă pe unu din corpurile frecate. Cele doŭă felurĭ de electricitate tinzînd constant a se combina cînd un corp electrizat pozitiv se apropie de un corp neelectrizat saŭ electrizat negativ, fenomenele electrice încep a se produce. Această combinare a celor doŭă electricitățĭ e adese-orĭ însoțită de huĭet și scînteĭ. În timpu uneĭ furtunĭ, huĭetu se numește tunet, și scînteĭa fulger; schimbu se întîmplă atuncĭ între doĭ nourĭ divers electrizațĭ saŭ între un nour și pămînt. În acest ultim caz, obĭectele intermediare, ca oameniĭ, animalele, arboriĭ, sînt adese-orĭ trăsnițĭ (V. paratrăsnet). Electricitatea dezvoltată pin frecare se numește statică, ca să se distingă de cea dezvoltată pin reacțiunĭ chimice saŭ pin alte mijloace și care se numește dinamică. Aplicațiunile electricitățiĭ îs numeroase. De ĭa ne servim la aurire și argintire, la galvano-plastie, la telegrafia electrică, la telefonie, la luminat ș. a. Se întrebuințează asemenea și ca forță motrice la automobile, locomotive, vapoare ș. a.