EMISFÉRĂ (< fr.; {i} emi- + gr. sphaira „sferă”) s. f. 1. (MAT.) Jumătate dintr-o sferă ◊ (FIZ.) Emisferele de la Magdeburg = glob alcătuit din două emisfere metalice, alăturate, în care s-a făcut vid și care nu pot fi desfăcute (nici cu patru perechi de cai), demonstrându-se astfel existența presiunii atmosferice. Au fost construite de Otto von Guericke în 1654. 2. (ASTR., GEOGR.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru și de meridianul de referință. Poate fi: nordică (boreală, septentrională) și sudică (australă, meridională), vestică (occidentală) și estică (orientală). ◊ E. continentală = e. ipotetică, cu centrul în apropiere de orașul Nantes din Franța, în care uscatul ocupă 47% din suprafață. ◊ E. maritimă (sau oceanică) = e. ipotetică, cu centrul în Arh. Bounty, la SE de Noua Zeelandă, în care apa ocupă 91% din suprafață. 3. (ANAT.) Emisferele cerebrale = cele două părți simetrice ale creierului mare, de formă eliptică, separate între ele prin scizura interemisferică. Emisferele cerebeloase = cele două părți laterale, simetrice, ale cerebelului, situate de o parte și de alta a vermisului.