Definiția cu ID-ul 408376:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe. 2. Persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe. ♦ Ostaș căzut pe cîmpul de luptă. 3. Persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. ◊ (În trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei întîmplări. [< lat. heros, cf. fr. héros].