ESENȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul din obiecte și din fenomene, latura lor interioară cea mai importantă, procesele care se desfășoară în adîncul lor; ceea ce poate fi cunoscut numai trecînd de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzînd în adîncul lor cu ajutorul gândirii. ♦ Loc. adv. În esență = în ceea ce are fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil, cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și întrebuințat în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic. ♦ Substanță concentrată care, diluată, dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Fr. essence (lat. lit. essentia).