ETRÚSC, -Ă (< fr., lat.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Denumire dată de latini populației care trăia în milen. 1 î. Hr. în unele regiuni ale Pen. Italice (Etruria, Campania, Câmpia Padului) și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei (sec. 6-5 î. Hr.), a fost complet romanizată până în sec. 1 î. Hr. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), privitor la etrusci. ◊ Arta e. = creația artistică a etruscilor (sec. 7-1 î. Hr.). Deși influențată de arta greacă, a păstrat un caracter original, cu tradiții preistorice și orientale. Se leagă îndeosebi de cultul morților; necropolele de la Cerveteri, Tarquinia etc. reprezintă vestigiile cele mai importante ale a.e.. Mormintele reproduc interioarele locuințelor, fiind decorate cu picturi murale în culori vii. Din domeniul sculpturii s-au păstrat figurine antropomorfe, urne funerare, sarcofage și importante sculpturi în bronz („Apolo din Veii”, „Lupoaica”). Importante sunt orfevrăria și ceramica „bucchero” (neagră cu decor incizat sau în relief). S-au păstrat și urmele construcțiilor civile și religioase. Cultura e. a fost înglobată în cultura Romei antice.