ETRUSCĂ s. f. (< fr. étrusque): limbă italică vorbită de etrusci, populație preindo-europeană, de origine necunoscută, care trăia în mileniul I î.e.n. în regiunea Toscanei din Italia și care se bucura de un prestigiu politic și cultural deosebit. După ce a exercitat o puternică influență asupra Romei, până în secolul I î.e.n., a fost complet romanizată. Ea are o importanță deosebită pentru istoria limbii latine și a limbilor romanice, pentru împrumuturile făcute de latină din etruscă (puține), pentru caracterul ei de filieră a împrumuturilor latine din greacă și pentru presupusul caracter de substrat al spirantizării consoanelor surde intervocalice în dialectul toscan, teorie azi abandonată. Face parte din grupul italic (alături de latină, faliscă, venetă, oscă și umbriană – v.).