EXALTARE, exaltări, s. f. 1. Entuziasm, încîntare, înflăcărare duse la paroxism. Avocatul... căută să le documenteze că toată «minunea» e numai rezultatul exaltării religioase a copilului. REBREANU, P. S. 34. Deodat-a lui cîntare Vibrează lung de o stranie-exaltare. ALECSANDRI, P. III 266. 2. (Rar) Slăvire, proslăvire, glorificare.