excepție sf [At: RÎND. JUD. 7/19 / V: (înv) esc~, escepțiune, ~iune, exțe~, exe~, (îvr) eccep~, eccepțiune, ecțe~, ece~, ~pciune, exepsie, escepsie, escepsiune, esep- / P: ex-cep~ / Pl: ~ii / E: fr exception, lat exceptio, -onis] 1 (Jur) Mijloc de apărare într-un litigiu, tinzând la amânarea soluționării acestuia sau la înlăturarea pretențiilor reclamantului, fără examinarea litigiului Si: (rar) incident. 2 Abatere de la o normă, de la o lege etc. Si: derogare, restricție. 3 Ceea ce nu se conformează unei reguli generale. 4 Abatere îngăduită de lege de la aplicarea anumitor norme juridice. 5 (Îla) De ~ Excepțional (6). 6 (Îlav) Fără ~ Fără deosebire sau omisiune. 7 (Îlav) Prin ~ În mod neobișnuit sau neprevăzut. 8 (Îlp) Cu ~ia (În) afară de... 9 (Îe) A face (o) ~ A se abate de la o regulă generală (în favoarea sau defavoarea cuiva). 10 (D. persoane; îe) A fi o ~ A se deosebi, prin calități superioare, de ceilalți. corectat(ă)