excepție s. f. în constr., devenită clișeu, de excepție Excepțional ◊ „Minimalizat, uneori ignorat de-a binelea, fiindu-i mereu preferate voci «de excepție» (oribilă expresie!), care însă, iarăși mereu, uită să confirme opinia critică, poetul acesta se află [...] în primele rânduri ale poeziei românești de azi.” Cont. 20 VII 79 p. 10. ◊ „Nu mi se pare astfel deloc hazardată încercarea de a apăra și unele din piețele nobile, și unele din patrulaterele de excepție ale Capitalei noastre [...]” I.B. 2 VIII 79 p. 2. ◊ „Festivalul care se desfășoară la București este o manifestare culturală de excepție.” R.lit. 43/95 p. 13 (cf. fr. d’exception)