EXECUTORÍU, -IE (< fr., lat.) adj. (Dr.) Care dă loc de executare, care poate fi executat. ◊ Hotărâre e. = hotărâre care poate fi executată de îndată, fie că este definitivă, fie că se încadrează într-un caz de execuție provizorie. ◊ Titlu e. = act care servește drept temei unei executări silite. ◊ Formulă e. = ordin de executare pus pe hotărârea definitivă a unui organ de jurisdicție pentru a o transforma într-un titlu executoriu și a da loc la executarea ei silită.