exercițiu sn [At: LB / V: (îvr) ~rțir (pl: ~țiri), (înv) ~ie sf, eserciție^[1] sf, ese~ (pl: eserciție), (reg) exițâr, egzițir, ezirciț, igzițir, izirciț, izițir, (îvr) ~rsis, ~rsițiu, ~rțiție, eczersiție, exirsis, eserciciu, eserciț, esersiciu, esersis (pl: esersisuri), eserțir / P: eg-zer~ / Pl: ~ii, (îvr) ~ri, ~ie / E: fr exercice, ger Exerzieren, it esercizio, lat exercitium] 1-2 (Adesea urmat de pp „de”) Acțiune fizică (sau intelectuală) repetată, făcută pentru a dobândi sau a forma anumite deprinderi, abilități etc. Si: antrenament, exersare, studiu. 3 (Lpl) Demonstrație. 4 Instruire a militarilor pentru a învăța mânuirea armelor și executarea acțiunilor de luptă. 5 Temă (dată elevilor) la diferite materii, în scopul consolidării cunoștințelor teoretice și formării unor noi deprinderi. 6 Executare repetată a unei piese muzicale (vocale sau instrumentale) în scopul familiarizării cu piesa muzicală respectivă sau cu un instrument muzical Si: studiu. 7 Piesă muzicală (vocală sau instrumentală), de scurtă durată, creată în scopul familiarizării celui care studiază cu o anumită problemă tehnică. 8 Exercitare (5). 9 (Rar) Practicare (a unui cult). 10 Act de devoțiune. 11 (Rar) Muncă. 12 (Rar) Exercitare (3). 13 (Fin; îs) ~ bugetar (sau financiar) Perioadă (de un an) pentru care se efectuează toate operațiile relative la bugetul unui stat Cf an bugetar. 14 (D. un funcționar, o persoană oficială; îs) În ~l funcțiunii În timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. corectat(ă)