EXTÁZ (< fr., gr.) s. n. 1. (MED.) Afecțiune nervoasă caracterizată prin lipsa senzațiilor, incapacitatea mișcărilor voluntare, idei fixe și exaltare mintală. 2. Stare excesivă de însuflețire, admirație, adorație, venerație, ajungând uneori la frenezie. 3. (În mistica naturistă și panteistă) Stare psihică dominată de sentimentul pierderii identității personale în unire totală cu natura sau cu Absolutul impersonal. 4. Stare cognitivă supremă, expresie a cunoașterii nemijlocite a realității divine; act de trăire supremă a comuniunii de iubire cu Dumnezeul personal (ilustrat, în mistica creștină, de Juliana din Norwich, Caterina de Siena, Tereza de Ávila, Ioan al Crucii, Sf. Simeon Noul Teolog).