EXTAZ, extaze, s. n. Stare psihică specială de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă și tainică slavă. MACEDONSKI, O. I 196. ♦ Admirație profundă; adorație. [Pristanda] plin de un extaz ipocrit pentru Tipătescu... repetă ca un ecou, după prefect, cel din urmă cuvînt al frazei. GHEREA, ST. CR. I 354. ◊ Expr. A fi (sau a sta) în extaz (în fața cuiva sau a ceva) = a fi cuprins de admirație (față de cineva sau de ceva). ♦ Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de o idee fixă, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. – Variantă: estaz (EMINESCU, O. I 41, ALEXANDRESCU, P. 137) s. n.