EXTAZIA, extaziez, vb. I. Refl. A fi cuprins de extaz, a fi stăpînit de un puternic sentiment de iubire sau admirație pe lîngă care celelalte sentimente și preocupări dispar aproape cu totul. Apoi odată, într-o dimineață, fereastra se deschidea și o vedea iar, parcă mai veselă și mai frumoasă decît totdeauna, ochii lui se extaziau ca de-o apoteoză, ca de-o explozie de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. ◊ (Prin exagerare) Să ne extaziem pentru toge și pentru pitoresc este tot atît de vătămător pe cît de caraghios. GHEREA, ST. CR. I 105. Ei privesc mirați în toate părțile, se extaziază de toate nimicurile. VLAHUȚĂ, O. A. 291. – Pronunțat: -zi-a.