EXTRAORDINAR, -Ă, extraordinari, -e, adj. 1. Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobișnuit, nemaipomenit, excepțional. E o seară ca oricare alta. Dar pentru mine e o seară extraordinară – întîia seară pe care o petrec la Moscova. STANCU, U.R.S.S. 50. Mi se pare un lucru extraordinar să-l văd pe tata în cartea mea de istorie. SAHIA, N. 49. Sta în pensiune la un alămar... care cunoștea toate țările Europei, și-i plăcea grozav să povestească istorii extraordinare din viața eroilor patriei lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 52. ◊ (În exclamații, indică o puternică stare afectivă de mirare, de indignare, de admirație etc.) Furios, magistratul a făcut fițuica boț și a zvîrlit-o cît colo, scrîșnind: Extraordinar! POPA, V. 205. 2. (Despre oameni) Dotat cu calități mari; excepțional. ♦ (Despre lucruri etc.) Foarte bun. Un vin extraordinar. ♦ (Adverbial, legat de un adjectiv prin prep. «de», formează superlativul) Foarte, excepțional. Un om extraordinar de muncitor. 3. (În opoziție cu ordinar; despre legi, funcții, adunări etc.) Care depășește cadrul unei măsuri obișnuite, care iese din cadrul regulilor obișnuite. Marea Adunare Națională poate fi convocată în sesiuni extraordinare de către Prezidiul Marii Adunări Naționale sau la cererea cel puțin a unei treimi din numărul total al deputaților. CONST. R.P.R. 20. – Variantă: (învechit) estraordinar, -ă (NEGRUZZI, S. II 151) adj.