EZITARE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita, de a nu lua imediat o hotărîre; nehotărîre, șovăială; pregetare. Ajuns în marginea gropii, sări repede, fără ezitare. SAHIA, N. 88. De, coane Grigoriță, eu, drept să vă spun, acolo l-am lăsat – zise arendașul cu o ezitare. REBREANU, R. II 224. O privi țintă-n ochi și o ținu un moment, neliniștită, sub ezitarea sentinței lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 90.