EȘUA, eșuez, vb. I. Intranz. (Despre acțiuni, planuri etc., p. ext. despre oameni) A nu izbuti, a suferi un eșec. Eșuînd în lovitura îndreptată împotriva lui Anghel... își vor îndrepta eforturile asupra lui Panait. V. ROM. decembrie 1953, 293. ♦ (Mar.; despre vapoare) A se împotmoli în nisip, a se înnămoli într-un loc unde apa nu e destul de adîncă. În timpul furtunii au eșuat două vapoare. – Pronunțat: -șu-a.