Definiția cu ID-ul 551566:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fantástic, -ă adj., s.n. I adj. 1 Care nu există în realitate; care este un produs al fanteziei; ireal, imaginar. ◊ (adv.) Făcea... să dispară și să apară fantastic toată lumea subteranei (EMIN.). ◊ (lit.) Literatură fantastică = gen de literatură în care domină elementul fantastic, irealul. 2 ext. Care pare o plăsmuire a imaginației, care pare ireal, de necrezut sau neobișnuit, minunat. O negură de argint scălda în albeața ei fantastică și diafană figura ei naltă (EMIN.). ♦ Care este foarte mare, foarte intens, foarte frumos, foarte bun etc. Noaptea de iarnă fantastică... în toată frumusețea sa rece (EMIN.). ♦ (adv.; ca determ. al unui adj. căruia îi dă val. de super.) Extraordinar, grozav, neobișnuit, excepțional. Pe pereții suri de piatră umbra lor fantastic-lungă (EMIN.). ◊ (în exclamații cu val. afectivă, indică bucurie, admirație, stupoare etc.) Ai primit o bursă pentru specializare. Fantastic! 3 (despre oameni) Care este bizar, original, extravagant. El era și mai ciudat, și mai fantastic ca mai nainte (EMIN.). ♦ (despre manifestări, atitudini, creații etc. ale oamenilor) Care are un caracter fantezist, original, bizar. Luam din cărțile lui tot ce-mi părea mai bizar și mai fantastic (EMIN.). ◊ (adv.) Fantastic pare-a crește bătrînul alb și blînd (EMIN.). II s.n. art. (estet.) Categorie a esteticii desemnînd dezvăluirea frumosului prin crearea unui univers închipuit, diferit de cel real, prin zugrăvirea realității cu ajutorul imaginației sau prin împletirea aspectelor reale cu cele supranaturale. • pl. -ci, -ce. / <fr. fantastique, lat phantasticus, -a, -um; cf. gr. φανταστικος „care își imaginează; imaginar”.