FANTASTIC, -Ă, fantastici, -e, adj. 1. Creat, plăsmuit de imaginație, inexistent în realitate; ireal. Estetica lui Platon e o ipoteză fantastică, o fantazie ca oricare alta. GHEREA, ST. CR. II 19. Zorile roșii se varsă pe cer, Frumoasele visuri fantastice pier. COȘBUC, P. I 143. ◊ (Substantivat) A doua tendință, împotriva căreia sîntem, este... exagerarea fantasticului. GHEREA, ST. CR. I 105. 2. Minunat, neobișnuit, măreț; care pare o plăsmuire a imaginației. Prin rariștea neagră a pădurilor [luna] își trimese, pînă la mine, întăile luciri fantastice și mișcătoare ale razelor sale argintii. HOGAȘ, M. N. 169. Nici nu știi unde să te mai uiți. Din toate părțile te cheamă priveliști, care de care mai fantastice. VLAHUȚĂ, O. A. II 135. Luna își aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreț, fantastic! ALECSANDRI, P. A. 115. ◊ (Adverbial) Afară fulgii dănțuiau fantastic și stratul de zăpadă din fereastră urca mereu. DAN, U. 257. 3. (Despre persoane) Ale cărui idei sau fapte sînt depărtate de realitate; original, fantezist (1). Mavrogheni se arătă un om cu totul original și fantastic. BĂLCESCU, O. I 86. ◊ (Substantivat, neobișnuit) Eu sînt de nicăiri și de pretutindeni, ca orice fantastic, care călătorește veșnic. HOGAȘ, H. 92. 4. (Cu valoare de superlativ) Foarte mare, extraordinar. Impresarii... i-au oferit onorarii fantastice. SAHIA, N. 66. ◊ (Adverbial, legat de un adjectiv prin prep. «de») Fantastic de scump.