FARMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloc magic folosit pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-odată. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum.

farmec sn [At: COD. VOR. 6/10 / V: (înv) ~măc sn (Pl: ~măce, rar, ~măci), (înv) ~ă, ~măcă sf (reg) fărmăc, fer~, foar~ / Pl: ~ece, (îrg) ~eci / E: ml pharmacum] 1 (În basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unei vrăji). 2 (Pop; spc; mpl) Practică ocultă prin care se influențează soarta cuiva, prin invocarea unor forțe supranaturale malefice Si: fapt¹ (21), făcătură (1), făcut¹ (37), vrajă, (Buc; rar) făcare. 3 (Lpl) Mijloace magice întrebuințate pentru a face farmece (2). 4 Formulă magică (cântată sau recitată) pentru invocarea unor forțe supranaturale Si: (liv) incantație. 5 (Îlav) Ca prin ~ În mod miraculos. 6 (Îal) Pe neașteptate. 7 Ansamblu de calități care încântă sau atrag pe cineva. 8 Încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar.

farmec s.n. 1 (în basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor, a ființelor în urma unei vrăji; (înv., pop.) fermecătură. ♦ Totalitatea mijloacelor și formulelor magice folosite pentru transformarea miraculoasă a lucrurilor, a ființelor, pentru lecuire etc.; vrăjitorie. ◊ Loc.adv. Ca prin farmec = a) într-un mod miraculos; b) pe neașteptate, dintr-odată. 2 (pop.) Practică ocultă de invocare a unor forțe supranaturale (malefice), cu scopul de a influența soarta cuiva; consecințele utilizării acestor practici; vrajă, magie. Farmecul să piară, Răul să se stîngă, Vrajele să strîngă (COȘB.). 3 fig. Calitatea de a atrage, de a încînta pe cineva. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită (SADOV.) ♦ Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încîntă, care atrage pe cineva. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui (CR.). ♦ Încîntare, plăcere pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar. Am simțit atunci farmecul vieții în doi (BART). • pl. -ce. și (înv.) farmăc s.n., farmăcă s.f. / lat. pharmacum.

FARMEC (pl. -ece) sn. 1 Mijloc ocult, operațiuni sau formulă magică ce se întrebuințează spre a aduce pe cineva sau ceva într’o stare supranaturală, spre a comunica cuiva însușiri cu totul nefirești, spre a-i aduce supărări, boale, etc. sau spre a-l lecui: cel rănit va să se tămăduească cu descîntece și cu ~e PS. -SCH.; îndată ce un copil se naște, să se cîntărească, ca să nu se lipească ~ele de el niciodată GOR. ¶ 2 Fig. Desfătare, atracțiune puternică pe care o exercită asupra noastră un lucru foarte plăcut, o priveliște sau o persoană foarte frumoasă, etc.: descriind ~ul plin de taină și de evlavie al clădirilor vechi BR. -VN.; ~ul nopții se ’ntinde și-astîmpără toate sgomotele pămîntului VLAH. [lat. pharmacum].

FARMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloace magice întrebuințate pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-o dată. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum.

FARMEC, farmece, s. n. 1. Procedeu folosit de oamenii superstițioși în credința că pot influența desfășurarea normală a lucrurilor, cu ajutorul unor pretinse «forțe supranaturale»; putere de a fermeca, de a vrăji; vrajă, vrăjitorie. Dascălul Sindipa, ca un vrăjitor egiptean ce se află... a încuiat cu farmec glasul coconului. SADOVEANU, D. P. 28. Farmecul să piară, Răul să se stingă, Vrajele să strîngă Firicele coapte: Ceasul rău de noapte; Dragostea copilei, Ceasul rău al zilei! COȘBUC, P. II 149. Tu nu cunoști puterea acestei trestioare; prin farmecul ei am scăpat de toate nevoile. ALECSANDRI, T. I 436. ◊ Expr. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, deodată, pe neașteptate. Natura întreagă își schimbase coloarea; peste noapte totul se prefăcuse ca prin farmec. BART, E. 308. Ca prin farmec peri izvorul și copacii. EMINESCU, N. 16. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care produce admirație, atracție, încîntare. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită și-n fiecare vorbă cuminte pe care o rostea din cînd în cînd. SADOVEANU, O. IV 48. Zările, de farmec pline, strălucesc în luminiș. COȘBUC, P. I 47. Iubire e în razele de soare Și farmec în a codrului fanfară. VLAHUȚĂ, O. A. 84. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui și pasă de te du în loc strein și așa depărtat. CREANGĂ, A. 118. ♦ Desfătare, plăcere, încîntare. Ne-am căsătorit. Eram fericiți. Am simțit atunci farmecul vieții în doi. BART, E. 223. Cînd murgul serii începe a se destinde treptat preste pustii, farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. III 17. – Pl. și: fermece (ȘEZ. III 32), (s. m.) farmeci (TEODORESCU, P. P. 374).

FARMEC ~ce n. 1) Procedeu magic căruia i se atribuie însușiri supranaturale; vrajă. ◊ A face ~ce a recurge la procedee magice; a vrăji. Ca prin ~ ca printr-un miracol. 2) fig. Ansamblu de calități ce trezesc admirație; vrajă; miraj; fascinație. ~cul pădurii. /<lat. pharmacum

farmec n. 1. formulă sau operațiune magică: farmecele sunt leacuri băbești; 2. fig. efectul magiei, atracțiune irezistibilă: farmecul frumuseții; 3. desfătare: dulce farmec a vieții călătoare AL. [Lat. vulg. PHARMACUM, leac și farmec, medicul și vrăjitorul fiind una și aceeaș persoană (v. vraciu)].

2) fármec, a fărmăcá v. tr. (d. farmec 1 saŭ lat. *pharmăcare. – Fármec, -ecĭ, -ecă, fărmăcăm; să farmece). Est. Vrăjesc, influențez pin farmece. Fig. Fascinez, încînt: muzica te farmecă. – În vest férmec, a fermecá, el férmecă. V. boscorodesc.

1) fármec n., pl. e (lat. phármacum, d. vgr. phármakon, medicament, venin, la pl. „farmece”. V. farmacie). Est. Pl. Fărmăcătorie, vrajă, oare-care micĭ obĭecte și substanțe descîntate crezînd că așa veĭ face altuĭa un răŭ saŭ un bine: a face farmece. Fig. Încîntare, grație, atracțiune irezistibilă: farmecu frumusețiĭ. Ca pin farmec, ca pin minune, îndată (vorbind de o schimbare). – În nord farmăc, pl. ăce și ece. Vechĭ și farmăcă, f., pl. ăcĭ. Și azĭ în est pl. f. farmecĭ. În vest pl. n. farmece. V. fapt și făcut 1.

farmăc sn vz farmec

farmăcă sf vz farmec

farmecă sf vz farmec

fărmăc sn vz farmec

fărmăca sf vz fermeca

fărmeca v vz fermeca

fermec sn vz farmec

fermeca [At: MOXA 390/10 / V: (îrg) fărmăca, făr~, (Mar) for~ (pzi: foarmec) / Pzi: farmec, (Mun) fermec / E: farmec] 1-2 vtr (Înv) A (se) otrăvi. 3 vt (În basme și superstiții) A face cuiva vrăji. 4 vt A încânta. 5 vt A atrage (prin însușiri, aspect, manifestări etc.) Si: a fascina (2), a captiva.

foarmec sn vz farmec

formeca v vz fermeca

‡FARMĂC = FARMEC.

FĂRMĂCA ...👉 FERMECA ...

FĂRMECA = FERMECA.

FERMECA (fermec, farmec), †FĂRMĂCA, †FĂRMECA vb. tr. 1 A face farmece cuiva, a-i arunca farmece, a-l lega prin farmece ¶ 2 Fig. A încînta, a desfăta: aceste minunate daruri ... fermecară mințile domniței ODOB.; măreția și sălbăticia acestor locuri ... toate te fermecă VLAH. [lat. *pharmacare].

FERMECAT adj. 1 p. FERMECA ¶ 2 Legat prin farmece ¶ 3 Fig. Încîntat, desfătat.

FERMECĂTOR, †FĂRMECĂTOR, ❍FĂRMĂCĂTOR, -TOARE I. adj. 1 verb. FERMECA ¶ 2 Care farmecă: vasiliseni cei cu ochi fărmăcători CRG. ¶ 3 Fig. Încîntător: priveliști fermecătoare ... alunecă fantastic îndărătul nostru VLAH.. II. sm. f. Acela (aceea) care se îndeletnicește cu farmecele: umblară ei ce umblară și deteră peste un fermecător meșter ISP.; de va chema și fărmecătoare sau descîntătoare, nu-ș socotește să fie făcut așa greșală mare PRV. -MB.; împărăteasa ... mare fermecătoare și strigoaie mai spun că era RET..

❍FORMĂCA ... FERMECA ...

FERMECA, farmec, vb. I. Tranz. 1. A încînta, a captiva, a atrage, a ademeni. Glasul lui curgea domol și basmul ne fermeca pe toți ca un cîntec frumos. SADOVEANU, O. VII 322. Ascult vîntul cum suflă în pînzele albe și cum șuieră cîteodată așa de dulce, așa de plăcut, că te farmecă. DUNĂREANU, CH. 56. Pe tine te răpește al trestiilor cînt, Îți farmecă auzul bătăile de vînt. PĂUN-PINCIO, P. 45. 2. (În basme și în superstiții) A face cuiva vrăji, a vrăji. Parcă eu l-am fermecat Cu otravă și cu spirt. SEVASTOS, C. 259. – Variantă: fărmăca (CREANGĂ, P. 164) vb. I.

A FERMECA farmec tranz. 1) A face să fie cuprins de farmec; a delecta; a desfăta; a încânta; a vrăji; a fascina. 2) (în basme și în superstiții) A supune unor farmece; a lega prin vrăji; a vrăji. /<lat. pharmacare

fermecà v. 1. a lega prin farmec, a face de dragoste; 2. a încânta: vederea ei l’a fermecat. [Și fărmeca = lat. vulg. PHARMACARE].

fărmăcá, V. farmec 2.

férmec ș. a., V. farmec, fărmăc-.

farmec s. n., pl. farmece

farmec s. n., (vrăji) pl. farmece

farmec s. n., pl. farmece

farmec (subst.), pl. farmece

farmec (verb; v. fermeca)

farmec, -ce sb.

farmec, fermecăm 1 pl., farmece 3 conj.

fermeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. farmec, 2 sg. farmeci, 3 farmecă; conj. prez. 1 sg. să farmec, 3 să farmece; imper. 2 sg. afirm. farmecă

fermeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. farmec, 2 sg. farmeci, 3 farmecă, 1 pl. fermecăm; conj. prez. 3 să farmece

fermeca vb., ind. prez. 1 sg. farmec, 2 sg. farmeci, 3 sg. și pl. farmecă, 1 pl. fermecăm; conj. prez. 3 sg. și pl. farmece

fermeca (ind. prez. 1 sg. farmec, 1 pl. fermecăm, conj. farmece)

farmec (farmece), s. n. – 1. Vrajă, vrăjitorie. – 2. Calități care atrag, șarm. – Var. (înv.) farmăc. Mr. fărmác „venin”. Gr. φάρμαϰον „venin”, direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul lat. pharmacum (Philippide, Principii, 18; Pușcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462; DAR; Rosetti, I, 166; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), mr., direct din ngr., cf. alb., bg. farmak „venin”. Der. fermeca, vb. (a vrăji; a încînta; a seduce, a fascina); fermecător, adj. (încîntător, seducător); fermecător, s. m. (vrăjitor, vraci); fermecătoreasă, s. f. (vrăjitoare); fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii); fermecătorie, s. f. (vrajă, farmece); fermecătură, s. f. (vrajă, magie). – Der. neol. farmacie, s. f., din fr.; farmacist, s. m., din fr.

farmec, a fermeca
Explicația acestor cuvinte diferă de la un dicționar la altul : farmec ar fi luat direct din grecește, iar fermeca de la *pharmacare (TDRG) ; ambele cuvinte provin din forme latinești reconstruite, *pharmacum, *pharmacare (PEW, CDDE, CADE, DLRM ; singur CDDE consideră atestat pe pharmacum); farmec ar proveni din latinul popular (popular, pentru că e neatestat !) *pharmacum, iar fermeca, fie că e din lat. pop. *pharmacare, fie că e derivat în romînește de la farmec (DA); farmec e din grecește, iar fermeca e derivat romînesc (REW). P. Haas, Jb., XXI – XXV (1919), p. 52, susține că finala -ăc, – neobișnuită la verbe, a fost înlocuită cu -ec (-ico), de unde vocala e a trecut și la substantiv.
Să încercăm să ne ajutăm cu studiul vocalismului (vezi și blestema, lepăda). În SCL, IX (1958), p.314, am explicat numai parțial vocalele din fermeca. Conform celor stabilite în acel articol, un verb latinesc *pharmacare trebuia să devină fărmăca și să rămînă așa. Formele cu e dovedesc deci că fermeca a fost format în romînește, lucru cu atît mai plauzibil, cu cît un verb *pharmacare nu este cunoscut nicăieri în limbile romanice. Substantivul *pharmacum a trebuit să devină farmăc, iar la plural *farmăce; prin intervenția corelației de timbru, pluralul s- a schimbat în farmece, apoi singularul a fost refăcut în farmece (CDDE, DA). Acolo unde singularul se pronunță farmăc, verbul este fărmăca, acolo unde singularul substantivului este farmec, verbul a fost fărmeca și s-a transformat apoi în fermeca. După verb, se reface și o formă substantivală fermec, pl. fermece (nu direct sub influența corelației de timbru la substantiv, căci a nu devine în mod normal ă, deci nu poate deveni nici e).

a avea farmece în labă expr. (intl.) a fi foarte îndemânatic la furtul din buzunare

FARMEC s. 1. v. vrajă. 2. fascinație, încântare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ul miraculos al nopții.) 3. v. desfătare. 4. v. drăgălășenie. 5. v. atracție. 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ul stă în...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculență. (O vorbă plină de ~.)

FARMEC s. 1. descîntec, magie, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (Crede în ~ce.) 2. fascinație, încîntare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ miraculos al nopții.) 3. delectare, desfătare, încîntare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și pop.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care îl poale da o lectură bună.) 4. drăgălășenie, grație, (livr.) șarm. (Are un ~ înnăscut.) 5. atracție, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ stă în...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculență. (O vorbă plină de ~.)

FERMECA vb. 1. v. vrăji. 2. v. încânta.

FERMECA vb. 1. a descînta, a face, a meni, a ursi, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.) 2. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.)

farmec, farmece, s.n. – (mag.) Vrajă: „Operația, acțiunea sau ceremonia săvârșită în scop de a face cuiva un bine sau un rău, cu ajutorul unor forță supranaturale, de care dispune o anumită persoană, în relațiuni cu spiritele necurate” (Gorovei 1931: 128). – Lat. pharmecum.