farmec s.n. 1 (în basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor, a ființelor în urma unei vrăji; (înv., pop.) fermecătură. ♦ Totalitatea mijloacelor și formulelor magice folosite pentru transformarea miraculoasă a lucrurilor, a ființelor, pentru lecuire etc.; vrăjitorie. ◊ Loc.adv. Ca prin farmec = a) într-un mod miraculos; b) pe neașteptate, dintr-odată. 2 (pop.) Practică ocultă de invocare a unor forțe supranaturale (malefice), cu scopul de a influența soarta cuiva; consecințele utilizării acestor practici; vrajă, magie. Farmecul să piară, Răul să se stîngă, Vrajele să strîngă (COȘB.). 3 fig. Calitatea de a atrage, de a încînta pe cineva. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită (SADOV.) ♦ Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încîntă, care atrage pe cineva. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui (CR.). ♦ Încîntare, plăcere pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar. Am simțit atunci farmecul vieții în doi (BART). • pl. -ce. și (înv.) farmăc s.n., farmăcă s.f. / lat. pharmacum.