FAUR², fauri, s. m. (Regional și arhaizant) Fierar. Faurul să meșteșugească o criță moale. SADOVEANU, N. F. 77. Deci să poruncești domnia-ta faurilor să bată degrabă o sută douăzeci de potcoave. id. F. J. 426. Acest faur, fiind cel mai meșter de pe pămînt, era și năzdrăvan. ISPIRESCU, L. 220. ◊ (Poetic) Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. – Pronunțat: fa-ur.