fel n., pl. urĭ (ung. fél și féle, jumătate; mi féle, ce fel, minden féle, de tot felu. De aicĭ și sîrb. féla, fel. V. fele). Specie, varietate, categorie: multe felurĭ de oamenĭ, vite, fructe. Origine, natură, caracter: acest om e de fel (saŭ de felu luĭ) cam hoț. Mod, chip, gen: acesta e felu în care am lucrat. Ce fel? cum? De fel (nord), de loc, nicĭ de cum, cît de puțin. La fel, identic, de acelașĭ fel. Fel de fel (și felurĭ de felurĭ. Let. 3, 324), tot felu, toate felurile: eraŭ acolo fel de fel de lucrurĭ. Fel și chip saŭ felurĭ și chipurĭ saŭ în tot felu, în toate felurile posibile: am încercat fel și chip, și n’am reușit; m’a făcut (mĭ-a zis, m’a ocărît) în tot felu.