FERICIRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire intensă și totală determinată îndeosebi de satisfacerea unei năzuinți. Iaca fericirea visată de mai înainte, cum s-a împlinit! CREANGĂ, P. 14. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-o împrejurare favorabilă. ♦ Persoană sau obiect care prilejuiește o asemenea stare. Maică, măiculeana mea, Maică, fericirea mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100.