FERICIT, -Ă, fericiți, -te, adj. 1. Care se află într-o stare de mare mulțumire sufletească, plin de bucurie. Privea fericită copila, Zîmbind către anii ce vin. FRUNZĂ, Z. 12. Ești fericită ca o zi cu soare. D. BOTEZ, P. O. 100. Amîndoi se duceau fericiți în odaia lor. VLAHUȚĂ, O. A. 118. ◊ (În exclamații) Fericit acel ce calcă tirania sub picioare! ALECSANDRI, P. A. 82. ◊ (Substantivat) Se bucura de frumusețea florilor... ca un fericit. ISPIRESCU, L. 8. 2. Care aduce fericire, satisface, provoacă mulțumire, care este bun, favorabil. Alegere fericită. ▭ Ghiță pîndea și-și ațintea urechea, nădăjduind o întîmplare fericită. SADOVEANU, M. C. 205. Noi nu vorbim de excepții fericite, ci de regula generală. GHEREA, ST. CR. II 339. Ce vînt fericit te-o adus pe la noi? ALECSANDRI, T. I 350.