FIASTRU, -Ă, fiaștri, -stre, s. m. și f. (Învechit și arhaizant) Copil (băiat sau fată) vitreg. A doua zi... s-a fost oprit la Tîrgu-Frumos... aga Roșca, aducînd cu slujitorii săi pe fiastrul Hîncului Donie. SADOVEANU, Z. C. 228. Atuncea, dintr-o dată jupîn Agapie Ciornohut a cunoscut în vad pe fiastrul său, cu zece ori doisprezece slujitori. Venea cu grăbire. id. F. J. 706. ◊ Fig. Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri. EMINESCU, O. I 82. – Pronunțat: fi-as-.