FIÍNȚĂ (< fi) s. f. Tot ceea ce are viață; viețuitoare, vietate. ♦ Om, persoană. ♦ Făptură (1). 2. (FILOZ.) Ceea ce este un lucru în esență, considerat în mod formal, și nu după determinațiile lui sensibile, făcând abstracție deci de existența sa efectivă. F., în această accepție, este identificată, în filozofia tradițională, cu formele platonice, substanța aristotelică etc. Uneori, însă, f. este asimilată cu existența; filozofii existențialiști pun conceptul f. în legătură cu existența specific umană, insistând asupra sensului acesteia. ◊ Loc. În ființă = existent; în realitate. ◊ Expr. A da ființă = a naște, a crea, a făuri.