Definiția cu ID-ul 1385367:

Explicative DEX

FIR, fire, s. n. 1. Produs de torcătorie sau de filatură, de formă lungă și subțire, obținut prin toarcerea împreună a mai multor fibre textile; (prin restricție) fibră textilă. ◊ Fir de plumb = dispozitiv pentru determinarea direcției verticale, format dintr-o sfoară subțire având atîrnată la un capăt o greutate metalică. ◊ Expr. A se ține sau a sta, a-i sta cuiva viața (numai) într-un fir de ață = a se afla în primejdie de moarte; a fi aproape de moarte. Fir conducător (sau călăuzitor) = direcție de urmat ; linie (de conduită). Fir roșu = element esențial, idee conducătoare prezentă în tot cuprinsul unei opere sau în tot cursul unei preocupări sau al unei acțiuni. Firul apei = linie în matca unei apei curgătoare, de-a lungul căreia apa are viteza cea mai mare. ♦ Fig. Șir neîntrerupt, desfășurare continuă. Firul gîndurilor. 2. Sîrmă de telefon, de telegraf etc. 3. Șuviță subțire de aur sau de argint, folosită la cusăturile de podoabă. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. « de ») Fiecare dintre elementele, de forma unui fir (1) lung și subțire, care alcătuiesc părul, iarba etc.; p. ext. un singur exemplar dintr-o specie de plante erbacee. ◊ Loc. adv. Fir cu (sau de) fir = bucată cu bucată. De-a fir a păr sau din fir în păr, de-a firu-n păr, din fir pînă în ață = cu de-amănuntul, cu minuțiozitate. ♦ Bob (de nisip, de mac etc.). ♦ Loc. adv. Fir cu fir = fiecare bob în parte, bob cu bob. ♦ Fig. (Rar) Fărîmă, pic. – Lat. filum.

Exemple de pronunție a termenului „fir” (50 clipuri)
Clipul 1 / 50