fir n., pl. e (lat. filum, it. filo, fr. fil, sp. hilo. V. filament). Bucată de ață. Fibră de cînepă, de in orĭ de altă plantă. Filament pe care-l scot omizile orĭ painjiniĭ și cu care țese o pînză, o rețea. Ață de aur orĭ de argint: broderie cusută cu fir. Fig. Legătură, înlănțuire, șir. Șiretenie: firu povestiriĭ. Firu vĭețiĭ, cursu vĭețiĭ, vĭața. Firu apeĭ, matcă, partea cea maĭ joasă a uneĭ văĭ, linia după care se scurge apa, talveg (V. curent). Fir telegrafic (fr. fil télégraphique), sîrmă telegrafică, de telegraf (ceĭa ce e maĭ pe românește). Fir de ĭarbă, frunză lungă și supțire de ĭarbă. Fir de paĭ, cotor de paĭ. Fir de grîŭ, de usturoĭ, grăunte de grîŭ, de usturoĭ (numit și cățel de usturoĭ). A despica firu’n patru, a studia, a cerceta cu mare atențiune. Vĭața luĭ atîrnă de un fir de păr, se ține foarte slab. Nu ți se va clătina nicĭ un fir de păr, nu veĭ avea nicĭ cea maĭ mică nemulțămire. Fir cu fir (și din fir în ață saŭ din fir în păr), toate firele, cu de amănuntu, pe larg: a cerceta fir cu fir.