fițe, fițăraie Fițe este înregistrat în DLRM, în expresia familiară: a face fițe „a face mofturi, a se sclifosi”; fițăraie apare la Udrescu cu sensul de „fasoane, nazuri, mofturi, toane, capricii”. Ambele au fost foarte mult folosite, în deceniile trecute, în limbajul familiar bucureștean. Acad. Iorgu Iordan le-a studiat în BPh., VII-VIII, p. 258-260, unde a dat un mare număr de exemple din texte, mai ales pentru cel de-al doilea, și le-a explicat: fiță ar fi la origine Numele unui pește (cu acest sens cuvîntul apare numai sub forma fîță), derivat-regresiv de la a fîțîi, iar fițăraie ar fi derivat de la fiță. Se mai adaugă acum derivatul fîțos „mofturos” (Lex. reg. I, p. 116, din Bucovina), care pare că ar sprijini explicația dată. Totuși vocalismul creează dificultăți. După părerea mea, la bază este germ. Fitze „fleac” și, de asemenea, diminutivul acestuia, Fitzlein. În argoul bucureștean, la începutul secolului, erau multe cuvinte de origine germană, introduse eventual de evrei.