fleac (ea dift.) n., pl. urĭ (rudă cu rut. flĕak, lucru moale. Cp. și cu vgr. phlýax, farsă, și lat. flaccus, cu urechĭ blegĭ. V. și bleg, fleașcă). Lucru ușor saŭ de nimic: această greutate e un fleac pentru el. Fig. Om de nimic, om neserios. Pl. Prostiĭ, stupiditățĭ: fleacuri!